Brâncuși, ambasadorul Gorjului

În anul dedicat special lui Brâncuși, autoritățile gorjene au făcut eforturi considerabile pentru promovarea creațiilor acestuia lăsate la Târgu-Jiu. O delegație din Gorj s-a aflat săptămâna trecută la Bruxelles, prof. dr. Albinel Firescu captând  atenția participanților cu o prezentare punctuală a Patrimoniului Brâncuși, aducând în discuție detalii despre satul tradițional românesc, premisa spirituală a creațiilor brâncușiene. Prin prezentările și dezbaterile organizate în cadrul Parlamentului European, la inițiativa europarlamentarului  Victor Negrescu, Gorjul a beneficiat de o valoroasă promovare la nivel european, iar demersuri de acest gen vor mai fi făcute și în viitor.

Realizator: Cornel Șomicu