Hramul Sfintei Marii, la Stoina

Localnicii din Stoina au sărbătorit cu muzică și voie bună, luni, 08 septembrie 2014, cu ocazia zilelor comunei și a hramului satului, care se ține, în fiecare an, de Sfânta Maria. Primarul comunei, Ioana Bușe, împreună cu Consiliul Local, au premiat cei mai buni gospodari, iar programul a fost bogat și hora a ținut până târziu în noapte: „Am zis să sărbătorim împreună hramul satului. Cu această ocazie am premiat cei mai harnici gospodari, am pregătit cu copiii de la dansuri un program folcloric, după care ne vom bucura de prezența autorităților județene și a Ansamblului Doina Gorjului, seara încheindu-se cu două recitaluri susținute de stoinencele noastre, cu care ne mândrim, Corina Călin și Eugenia Filip.” (a declarat Iona Bușe- primar Stoina)