Procesiune ortodoxă la Castelul Roșianu din Turburea

Localnicii din comuna gorjeană Turburea au avut astăzi, 6 iunie 2015, bucuria ca slujba de la biserica din localitate să fie ținută de un sobor de preoți condus de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Acest lucru s-a datorat faptului că autoritățile locale au transferat cu titlu gratuit către Mitropolia Olteniei Castelul Roșianu, un domeniu părăsit care urmează să fie restaurat cu fondurile Bisericii Ortodoxe Române. La slujbă și la procesiunea ce a avut loc, după aceea, de la biserică la castel, au participat, pe lângă localnici, peste 150 de tineri, într-un cort amenajat lângă bătrânul edificiu desfășurându-se lucrările celui de-al XI-lea Congres al Tinerilor Creștini Ortodocși din Mitropolia Oltenia. La întâlnire au participat profesorul Titziano Salvaterra, cadru didactic la Universitatea Salesiana din Roma şi fratele James, reprezentant al comunităţii din Taize, Franţa.