Unde sunt muncitorii Gorjului?

De la o vreme, firmele care vin la Târgu-Jiu pentru lucrări mari sau pentru a-și deschide o nouă afacere se confruntă cu probleme majore legate de lipsa muncitorilor calificați dar și lipsa de dorință a celor necalificați de a-și găsi un loc de muncă. Acum lipsesc macaragii, altădată lipseau fierarii-betoniști, instalatorii, zidarii ș.a., avem șomeri dar nu și muncitori. Mulți dintre specialiștii de odinioară au ajuns la vârsta pensionării, alții au plecat peste hotare, dar cum să scoatem Gorjul din zona mono-industrială dacă ne lipsesc muncitorii?
Aura Stoenescu