Vladimir, o comună în plină dezvoltare

Unul dintre locurile încărcate de istorie ale Gorjului este comuna Vladimir, unde s-a născut, în jurul anului 1780, eroul național Tudor Vladimirescu, artizanul Revoluției de la 1821.  Deși aici există Casa Memorială, administrată de Muzeul Județean Gorj, care deține obiecte personale ale marelui pandur de o inestimabilă valoare, localitatea nu a beneficiat, până de curând, de o infrastructură corespunzătoare care să permită accesul facil la monument. În ultimii ani, însă, administrația publică locală a demarat un amplu program de investiții, atât din bugetul local cât și din fonduri atrase prin finanțări nerambursabile de la Guvern sau de la Comisia Europeană, pentru dezvoltarea infrastructurii, atât pentru confortul cetățenilor cât și pentru includerea comunei într-un circuit turistic agreat de vizitatori.

Realizator: Aura Stoenescu